Patria liliacului este Persia. Această floare are o legendă plină de poezie. Odată era prin aprilie când pământul aștepta cu nerăbdare darurile cerești. Flora, zeița florilor și tinereții s-a pornit să-l deștepte pe Soare, că să poată vedea mai curând veșmântul fermecat al copacilor, să audă versuitul păsărilor, să se cufunde în marea de flori inmiresmate. Auzind chemarea Florei, soarele în tovărășia Iridei, nelipsitei sale soațe de drum, a coborât pe pământ.
Amestecând razele multicolore ale curcubeului cu cele aurii ale soarelui, zeița florilor și tinereții a început să stropească cu acest amestec pășunile , câmpiile, crengile copacilor. Și oriunde cădeau asemenea stropi, pe loc apăreau, ba clopoței albaștri, ba steluțe bătând în roz, ba felinare purpurii, ba umbreluțe aurii. Când a ajuns pe tărâmurile de nord ale pământului, a văzut că culorile curcubeului se terminaseră, îi rămase doar un pic de liliachiu. Și Flora începe să stropească pământul cu această culoare. Pe locul, unde cădeau stropii, apăreau panicule de liliac. Iată de ce liliacul nu înflorește în altă parte atât de abundent că în țările nordice.
Deosebit de frumos e liliacul în nopțile cu luna, când îți face impresie, că primăvara însăși s-a cufundat în această mare parfumată ce a năboit în grădina adormită.
Chirilă Simona Dumitrița 