În multe creații ale sale, natura și-a arătat neîntrecuta-i măiestrie, dar în lumea florilor, a fluturilor și a păsărilor parcă a depășit orice imaginație. Mii de forme, de culori și nuanțe neașteptate, dulci și proaspete miresme, cântec de vrajă, dansuri de grație fără seamăn, toate, numai măiastra și gingașa natură le-a putut inventa pentru florile, fluturii, păsările și toate celelalte viețuitoare.
Între minunile naturii nu pot fi uitate orhideele, splendori ale lumii plantelor, ce cresc în zonele calde ale planetei noastre, cu forme și culori foarte variate și puternic parfumate. Polenul acestor flori este cules de insecte și de niște păsărele atât de mici, încât oamenii le numesc „păsări muscă„, sau colibri.
Orhidee cu flori mai modeste, totuși frumoase și foarte rare printre plantele din țara noastră, există și în unele poieni din munții noștri. Florile lor sunt de culoare roșu–sângeriu, având un pintene ce le face să semene cu un papuc și de aceea noi le numim „papucul doamnei”, fiind o plantă ocrotită prin lege pentru a nu fi distrusă de nesocotință celor care o culeg.
Cea mai „vanată” orhidee europeană este fără îndoială Cypripedium calceolus – Papucul Doamnei. Însăși numele ne dă de știre că avem de-a face cu o legendă. Este o legendă care a fost preluată de multe popoare, asociind forma spectaculoasă a florii cu un papuc, al Zeiței Venus, al Fecioarei Maria, al unei domnișoare, care toate, furate de dragoste, dar trezite la timp, au fugit din față ispitei, pierzîndu–și condurul în iarbă. Dincolo de aceste povești încântătoare care se pot povești la gură sobei, realitatea este foarte tristă și îngrijorătoare: Papucul Doamnei poate deveni o legendă cu adevărat, adică ceva ce a fost și nu mai este. Pentru că a fost distrusă!
Floarea este prea frumoasă pentru ca oamenii să nu-i fi căutat povestea!
Legendă spune că pe aceste meleaguri ar fi poposit zeița Venus, zeița frumuseții din mitologia românească. Se povestește că la poalele munților Rarău erau trei ciobani cu turmele de oi. Era primăvară și întreaga natură mustea de viață. Pădurile înverzite și cântecul duios al fluierului te îmbiau la vraja și la dragoste între oameni. Venus stătea lungită pe iarba moale sub un stejar și asculta fermecată glasul fluierului, uimită de frumusețea celui care cânta, un cioban, pe nume Ionică. Dar și zeița era răpitor de frumoasă și de grațioasă, fiind înveșmântată într-un val alb-liliac, cu o coroniță de flori pe frunte. Jupiter, de teamă că zeiță va rămâne pe Pământ de dragul ciobanului cu fluier, a slobozit un fulger teribil și i-a poruncit să se întoarcă în lăcașul zeilor, în Olimp. Ascultându-i porunca, și alergând în mare grabă, Venus și-a pierdut papucul din piciorul stâng.
Ionică, ciobănașul, găsind papucul, mare i-a fost mirarea când a văzut că papucul nu poate fi urnit din loc, că și cum ar fi prins rădăcini. Și într–adevăr până seară, în jurul papucului zeiței au crescut câteva frunze verzi, late, cu nervuri arcuite în jurul lor.
Framântat de gânduri Ionică ciobanașul a adormit lângă papucul uitat de zeiță, visând ca aceasta îi spunea: „Să nu miști papucul din locul lui pentru că el se va transforma în cea mai frumoasă floare ce va împodobi văile munților voștri„.
Ionică s-a trezit dimineață vesel, rămânând pironit locului ceasuri întregi pentru a vedea împlinirea minunii visate. Și minunea se împlini!
Povestind cele întâmplate oamenilor locurilor și celorlalți ciobani, floarea crescută din papucul zeiței a căpătat numele de „papucul doamnei” sau „pantofiorul lui Venus„, așa cum se știe și în zilele noastre, simbolizând dragostea de natură a oamenilor și bucuria lor la venirea verii.
Sursa:Interferente.ro