Legenda mușețelului

Trăia odată, la marginea unei păduri, o biată femeie văduvă. Bărbatul îi murise în pădure. Se dusese să taie un stejar gros, dar trunchiul copacului a căzut peste el, peste căruţă şi peste cai. Biata femeie a rămas săracă lipită pământului şi cu un copil de crescut. Muncea de dimineaţă până seara cu ziua pe la oamenii din sat şi abia îşi ducea traiul de pe o zi pe alta.

Singura ei rază de soare era Muşat, băiatul ei, un copil harnic, cuminte şi bun la suflet de pus la rană. Când mama lui se întorcea de la muncă, el îi încălzea mâncarea, îi punea masa iar apoi cu mâinile lui mici încerca să-i ia durerea din oase, oblojind-o cu frunze şi flori de plante culese din pădure, doar de el ştiute. Nu se ştie dacă puterea plantelor sau dragostea de fiu îi lua durerile bietei femei, drept este că a doua zi se trezea proaspătă şi înviorată.

Dar intr-o zi femeia se îmbolnăvi rău de tot. Băiatul se învârtea pe lângă ea şi încerca să-i facă toate poftele, doar-doar s-o ridica din pat. Dar nici supa gustoasă şi nici ierburile culese din locuri ascunse nu au avut putere.

Văzând asta, băiatul plecă într-o dimineaţă la pădure cu gând că poate va găsi o plantă miraculoasă, care să o salveze pe mama lui. Şi a mers, a mers, până s-a rătăcit. Se uita în dreapta, se uita în stânga, dar nu a mai recunoscut locurile acelea. Cu toate acestea nu s-a descurajat. A mers mai departe cu speranţa în suflet.

Şi iată că, deodată, a ajuns într-un loc cum nici nu-şi închipuise vreodată. O poiană plină de flori, care mai de care mai frumoase şi mai mirositoare. Iar în mijlocul poienii se afla o floare mai frumoasă şi mai mirositoare decât toate celelalte. Băiatul se îndreptă spre acea floare şi vru să o rupă. Atunci floarea grăi cu glas omenesc:

– Nu mă rupe, pământeanule! Eu sunt Zâna Florilor! Ce te aduce pe tărâmul meu?

Băiatul rămase uimit, dar răspunse:

– Ce să mă aducă, necazurile! Măicuţa e tare bolnavă şi am plecat să-i caut un leac.

Zâna stătu puţin pe gânduri, apoi îi răspunse:

– Ai nimerit bine, te pot ajuta, numai că…va trebui să-mi dai un lucru tare preţios.
– Orice, răspunse băiatul.
– Nu te grăbi să-mi răspunzi, stai şi ascultă: singura cale e să te prefac într-o floare cu puteri miraculoase. Vei creşte în grădinile oamenilor, le vei alina suferinţele, dar nu vei mai putea vorbi cu mama ta decât prin glasul vântului.
– Aşa să fie, zise băiatul, fără să stea prea mult pe gânduri.

Zâna făcu nişte semne magice, doar de ea ştiute.

Sursa: http://www.anidescoala.ro/divertisment/povesti/povesti-populare/legenda-musetelului/