Se spune că  narcisele pentru prima dată au înflorit la moartea lui Narcis. În mitologia vechilor greci Narcis era un tânăr deosebit de frumos și singuratic, de care s-au îndrăgostit toate nimfele. Narcis a fost blestemat de zeița răzbunării Nemesis să nu poată iubi niciodată pe nimeni și să se îndrăgostească de el însuși. Acest  lucru se înfăptuiește când el se îndrăgostește de propria reflecție din apă. Dorind să îmbrațișeze propria reflecție din apă, Narcis se înecă. La moartea lui au apărut florile narcise, care țin capul în jos asemenea lui Narcis care se oglindea în apă.

Narcisa este simbolul dragostei pasionale, de obicei ascunse sub care se ascund pasiuni ascunse, nedezlănțuite.

Poate acest lucru se datorează și parfumului afrodistic al florii. Bărbatul care dăruiește unei femei o Narcisa vrea să-i declare acesteia că o dorește. Femeia careia îi plac narcisele, este o femeie pasională, care luptă pentru dragoste și pentru lucrurile în care crede.

Ovidiu scrie despre Narcis  în felul următor: Se minunează de sine, rămas cu privirea ațintită. Stă nemișcat, parc-ar fi o statuie din marmură de Paros.

La chefuri sau întorcându-se victorioși dintr-o bătălie, romanii se împodobeau  cu coroane de narcise. Imaginea acestei flori o întâlnim și pe pereții vechiului Pompei. Iar în Elveția erau organizate sărbători speciale-narcisalii.

Narcisele se asortează bine cu florile de nu mă uită, cu căldărușele de un ton estompat, precum și cu frunzele ajutate de umbra-iepurelui și de ferigă.